Copilul tău udă patul?

În termeni de specialitate, udatul patului de către copii sau adolescenți, poartă denumirea de enurezis și face parte din spectrul tulburărilor de eliminare.

În mod normal, copiii dobândesc controlul sfincterian și al vezicii urinare până la vârsta de 5 ani, fetele fiind mai precoce decât băieții.

Enurezisul este de două tipuri. Atunci când, copilul a trecut de vârsta de 5 ani și încă nu a deprins abilitățile necesare pentru a controla eliminarea urinei, aceasta manifestându-se voluntar sau involuntar, în pat sau în pantaloni, de cel puțin două ori pe săptămână timp de trei luni, se numește enurezis primar. În cazul în care copilul a dobândit controlul asupra eliminării pentru o perioadă de timp, înaintea vârstei de 5 ani, însă îl pierde din nou, poartă denumirea de enurezis secundar, care se instalează în intervalul 5 – 8 ani dar poate debuta și în afara acestei perioade. Atât enurezisul primar cât și enurezisul secundar se pot manifesta atât ziua cât și noaptea, intenținat sau involuntar.

Majoritatea părinților nu înțeleg cu ce se confruntă sau își dau seama destul de târziu, după eforturi repetate de a găsi explicații și de a rezolva problema. Încercările eșuate de a rezolva problema copilului pot duce la conflicte între părinți din cauza divergențelor de opinie sau a atitudinii față de problema copilului ,unul fiind tolerant și protectiv iar celălalt intransigent și sever, poate chiar punitiv.

Teoriile biologice susțin faptul că problemele de eliminare se datoreză factorilor genetici, un procent de 70% din copii având o rudă de gradul I sau II care a prezentat această problemă.

Teoriile psihanalitice cred că tulburările de eliminare sunt o consecință a conflictelor inconștiente, ce au originea în relațiile inadecvate părinte – copil, într-un anumit stadiu de dezvoltare care coincide cu perioada în care copilul trebuie să dobândească controlul asupra eliminării.

Teoriile comportamentale subliniază rolul unui program nepotrivit de întăriri în dezvoltarea enurezisului și encoprezisului primar și a condiționării evitării encoprezisului secundar, adică atunci când obiceiurile de toaletă au început să apară și să se dezvolte, nu au fost întărite, astfel încât copilul să își dorească să le continue.

Sfatul psihologului

Copilul care suferă de această tulburare poate să dezvolte sentimente de inadecvare socială, rușine, să se retragă din grupurile de covârstnici, să fie ținta atacurilor de tip bullying, să dezvolte o stimă de sine scăzută etc.

Identificarea factorilor predispozanți, factorilor precipitanți și a factorilor de menținere a tulburării de eliminare este foarte importantă în vederea psihoeducației părinților și intervenției psihoterapeutice.

Începeți trainingul copilului pentru toaletă, înaintea vârstei de 18 luni. Atitudinea și părerile părinților să transmită același mesaj copilului.

Nu alocați resurse fizice și psihice unor încercări independente de rezolvare a problemei de eliminare, care au o rată de succes foarte mică, adresați-vă psihologului din timp.