Agresivitatea în sport

Agresivitatea este o temă de actualitate în toate domeniile vieții sociale deci și în sport. Agresiunile în care sunt implicați sportivii, antrenorii, arbitrii, oficialii cluburilor sau suporterii, individual sau în grup, reprezintă o sursă constantă de îngrijorare.

Scopul acestui articol nu este de a aborda agresivitatea în afara competiției sportive a diferitelor persoane implicate în activități conexe sportului dar putem afirma că lipsa educației, lipsa manierelor și incapacitatea de a controla propriul comportament pot conduce la producerea unor evenimente foarte grave, uneori la tragedii.

De ce sunt sau devin sportivii agresivi, când se declanșează agresivitatea, furia și care sunt factorii determinanți și factorii declanșatori sunt întrebări care au primit răspunsuri în literatura de specialitate a Psihologiei Sportului.

De multe ori termenii folosiți în sport pot provoca confuzii. Atunci când ne dăm copiii la sport, pentru ei noțiunea de agresivitate este deja formată. Ce vor înțelege micii sportivi atunci când li se va cere să fie agresivi ?

Pentru reducerea manifestării agresivității în sport, trebuie început în primul rând de la clarificarea noțiunilor și utilizarea lor cu responsabilitate. Întrecerea nu este un război, este concurs, iar sportivul nu urmărește să-l distrugă pe adversar ci doar să-l întreacă. Combativitatea în sport nu este caracterizată de agresivitate ci de dorința de depășire și autodepășire.

Cea mai observabilă formă a agresivității sportivilor este cea fizică însă nu este singura, ea manifestându-se și la nivel verbal sau psihic, prin injurii, amenințări și atitudine ostilă la adresa adversarului.

Psihologii din sport, prin definirea agresivității, au căzut de acord că actul agresiv are o componentă intențională la care noi adăugăm și componenta control, în sensul pierderii acestuia. Altfel spus, sportivul se manifestă agresiv intenționat sau necontrolat cu scopul obținerii unui avantaj sau a răzbunării asupra adversarului.

Sunt interesante explicațiile oferite de diferite teorii care au abordat fenomenul agresivității în sport, conform cărora:

• agresivitatea umană este instinctivă și înnăscută, deci transmisă genetic;

• agresivitatea este un impuls ce poate fi reglat doar prin satisfacere sau descărcare, sportul fiind o cale acceptată social pentru asta;

• agresivitatea are valoare adaptativă deoarece crește șansele de supraviețuire, motiv pentru care comportamentul este menținut de membrii speciei. În acest context, sportivul poate deveni agresiv dacă intuiește că performanțele proprii sau ale echipei sunt în pericol;

• agresivitatea este doar un răspuns comportamental determinat de starea de frustrare a sportivului;

• sportivul învață să fie agresiv și menține acest comportament prin modelare, adică imită comportamentul unei alte persoane pe care o ia ca model.

• Explicațiile anterior amintite, oferite de diferite abordări teoretice pot fi mai mult sau mai puțin relevante într-un anumit context situațional însă nu suficiente pentru o explicație complexă a agresivității în sport.

Deoarece spațiul unui articol nu permite decât o abordare succintă a subiectului, ne vom rezuma la cele scrise anterior și încheiem prin a îndemna antrenorii să le ceară sportivilor să fie combativi în loc să fie agresivi iar pe sportivi îi îndemnăm la Fair Play și la control comportamental pe terenul de sport.