Ce este psihologia sportului?

Psihologia sportului este o ramură distinctă a psihologiei, care deține și acumulează informații prin metode empirice despre comportamentul, cognițiile și emoțiile sportivilor în diferite faze ale desfășurării activităților sportive, pe baza cărora poate explica situații și fenomene, poate stabili și implementa programe de prevenție și intervenție în vederea obținerii celor mai bune performanțe.

Când discutăm despre obiectul de studiu, dacă comasăm totul sub umbrela unui singur aspect, putem afirma că obiectul de studiu al psihologiei sportului este comportamentul sportivului, determinat de factori subiectivi și factori de mediu, în diferite situații ale desfășurării activității sportive. Factorii subiectivi sunt cei ce țin de individ și sunt de natură genetică, biologică și de personalitate, iar factorii de mediu sunt reprezentați de influențele externe asupra individului în diferite situații.

Psihologia sportului este interesată în ce situații și care sunt condițiile ce pot determina modificări comportamentale manifestate de sportivi, pentru a se putea interveni în vederea reducerii frecvenței și intensității comportamentelor care împiedică obținerea performanțelor, dar și pentru intensificarea altora, cu scopul obținerii celor mai bune performanțe.

În USA segregarea competențelor specialiștilor din domeniul psihologiei sportului este evidentă, fiind divizată în două categorii: psihologia sportului aplicată, cu ramura clinică în care specialiștii se ocupă de diferite probleme emoționale si tulburări de personalitate și ramura educațională în care practicienii lucrează direct cu sportivii și antrenorii punând în aplicare teoriile și metodele de optimizare și creștere a performanței.

În România, psihologia sportului nefiind la fel de dezvoltată, nu se poate lua în considerare o nișare în funcție de activitatea desfășurată de psihologi cu sportivii. Psihologii din sport în România sunt ocupați cu toată gama de probleme și dificultăți întâmpinate de sportivi, de la sănătatea mentală și problemele acestuia în viața privată, până la învățarea sportivului să-și controleze emoțiile și să deprindă abilități pentru a obține cea mai bună performanță posibilă.

Putem observa că toate interacțiunile practicienilor cu sportivii au elemente comune. Ele sunt proactive, au caracter preventiv, sunt orientate spre viitor și sunt focusate pe dobândirea și dezvoltarea de abilități.

Psihologul nu se va substitui niciodată antrenorului, cum nici antrenorul nu poate îndeplini și rolul de psiholog. Nu doar că cele două nu sunt compatibile, ci chiar ar putea influența antrenorul să ia decizii subiective. Mai degrabă ar fi de dorit ca antrenorii să deprindă abilități manageriale și tehnici de comunicare și motivare. Ei trebuie să antreneze sportivii integrând informațiile furnizate de antrenorii secunzi, preparatorii fizici, fizio-terapeuți, doctori și psihologi. Psihologul din sport trebuie să facă parte, în permanență, din echipa multidisciplinară coordonată de antrenor și să nu fie o soluție doar în perioadele de criză ale sportivilor sau echipelor.

Raportat la obiectivul principal al sportivilor de a obține performanță, înțelegem rolul psihologului orientat spre:

• restaurarea performanței

• îmbunătățirea performanței

Restaurarea performanței înseamnă să ajuți sportivul să depășească blocajele pentru a reveni la un nivel pe care l-a atins deja. Uneori, psihologul trebuie să amelioreze o problemă de sănătate psihică înainte de a încerca să îmbunătățească performanțele sportivului.

Îmbunătățirea performanței reprezintă ghidarea și învățarea sportivului în demersul său de a achiziționa și dezvolta aptitudini mentale și emoționale, pentru a avea execuții cât mai aproape de limita superioară a capacităților personale sau chiar să le depășească , atingând astfel un nou nivel de performanță.

În final, pentru a fi și mai clară activitatea psihologului din sport, vom trece în revistă o parte din activitățile pe care le desfășoară: asistarea sportivului în stabilirea scopurilor, pregătirea mentală pentru concurs, învățarea tehnicilor de relaxare și imagerie, controlul emoțiilor, creșterea rezistenței la stres, dezvoltarea sentimentului de competență și autoîncredere, creșterea coeziunii de grup, reducerea anxietății de performanță, medierea conflictelor, reducerea agresivității, optimizarea nivelului de activare și combativitate a sportivilor, diagnosticare și intervenție terapeutică, consilierea sportivilor în cazul problemelor din sfera personală.