Motivația în sport

În domeniul psihologiei sportului există un interes major pentru procesele care inițiază și susțin comportamentele ce facilitează obținerea performanței. Unii autori consideră motivația ca fiind cel mai puțin înțeles concept psihologic. Nu știm măsura în care această afirmație este adevărată însă avem certitudinea că motivația este rezultatul interacțiunii dintre mai mulți factori iar un rezultat sau un antecedent poate reprezenta un factor motivator.

Marea majoritate a studiilor care au abordat motivația în sport au concluzionat faptul că sportivii care au ajuns să evolueze în competiții precum Olimpiadă, Campionat Mondial sau competiții inter-cluburi la cel mai înalt nivel de performanță au raportat niveluri mai ridicate de motivație auto-determinată comparativ cu sportivii care evoluează în competiții mai puțin solicitante. Prima categorie de sportivi, denumită de elită, manifestă în mod constant diferite forme de motivație auto-determinată sau intrinsecă, urmăresc atingerea obiectivelor, sunt focalizați pe îndeplinirea etapelor necesare atingerii obiectivelor și au un nivel ridicat de auto-încredere. La polul opus se situează sportivii care nu reușesc să obțină marea performanță din cauza absenței motivației auto-determinate care este asociată cu o orientare egocentrică și comportamente contraproductive de competiție, de antrenare și de alimentație.

Tipul de sport este de asemenea un aspect important. Verificarea relației dintre răspunsul motivațional, gradul de autonomie perceput și suportul psihologic resimțit relevă faptul că sportivii implicați în sporturile individuale raportează niveluri de anxietate mai ridicate comparativ cu sportivii implicați în sporturi de echipă, ceea ce influențează și auto-încrederea în propriile capacități. De asemenea au fost înregistrate diferențe în ceea ce privește apartenența la gen a sportivilor, în sensul că femeile tind să raporteze o motivație intrinsecă mai puternică comparativ cu bărbații.

Motivația intrinsecă a sportivilor este asociată pozitiv cu percepția că antrenorii lor pun accentul pe antrenare, instruire, oferă feed-back pozitiv susținut de argumente iar comportamentul autocratic și sprijinul social sunt limitate. Anumite acțiuni ale antrenorilor precum furnizarea de instrucțiuni clare, sprijinirea și încurajarea luării deciziilor conduc spre o creștere a percepției de autonomie, asumare, responsabilitate și auto-încredere a sportivilor, asociate cu motivația auto-determinată.

Studiile demonstrează că motivația intrinsecă și motivația extrinsecă, reprezentată de beneficiile financiare și materiale sunt în opoziție. Comportamentele motivate intrinsec apar în absența motivatorilor extrinseci, adică sportivii care se așteaptă să fie răsplătiți extrinsec pentru eforturile lor, vor experienția o diminuare a motivației intrinseci.

Sfatul psihologului

Motivația auto-determinată prezice niveluri ridicate de performanță. Dorește-ți succesul, câștigă recunoaștere socială, realizează ceva, caută noul și provocarea, învață iar marile performanțe nu vor întârzia să apară!